Treceți la conținutul principal

Te vreau! Dar peste o săptămână...


iunie

Pe atunci, Paţaikin lucra în provincie, la un teatru mic, uitat de lume. Dar chiar şi aşa, vara tot trebuia să meargă la repetiţii. Tot vara, era şi timpul pe care Totolina îl aştepta cu nerăbdare; era anotimpul în care ea şi Paţaikin puteau să evadeze undeva împreună.
Educatoare la Grădiniţa nr. 48 (cu profil bilingv) de pe Strada Tei, Totolina îşi planifica cu atenţie cele 3 luni de libertate. Mai întâi se rupea de realitate preţ de 2 săptămâni. Tot acest timp îl petrecea acasă, în familie, făcându-și simțită prezența mai mult decât de obicei. Avea grijă să zâmbească destul astfel încat cei din casă  să regăsească în ea aceeaşi fată care în urmă cu 10 ani îl transforma pe Mototol în ponei. (Mototol era câinele familiei care murise vara trecută).
Pentru că în timpul anului era prea ocupată să mai îngrijească lalele din grădină împreună cu Doamna T și prea obosită să-l mai ajute pe Domnul T cu rebusurile, acum încerca să recupereze.
Totolina trebuia să îşi mai rezerve la sfârşitul vacanţei 2 săptămâni în care să se pregătească pentru noul an în care prichindeii de la Grădiniţa nr. 48 (cu profil bilingv) de pe Strada Tei, aveau să fie gata pentru orice aventură. În consecinţă, aproximativ 2 luni de zile erau numai ale ei...

- Hai la mare!
Paţaikin era încurcat.
- Nu pot aşa, deodată.
- Cum deodată? E vară!
- Am repetiţii până la sfârşit de iunie.

Totolina se chinuia să înţeleagă. Era presant.
- Mai ai?
- Da, un pic...

(.......)
- Hai odată!!!
- De ce nu vrei tu să mă înţelegi?

(.......)
- Mi-a spus Tatiana că a găsit o cameră foarte ieftină. La o bătrână. Şi ne aşteaptă.
- Mă bucur pentru ea. Cine e Tatiana?
- Ţi-am povestit. Tipa care lucrează la mare, la Eforie.
- A, da...

(.......)
- Măi! Trece vara!
- Ei, era să zic eu ce trece!

(.......)
- Mi-ai promis.
- Pfff...

Încordarea plesnea pe sub piele. Totolina nu a avut răbdare. Nu a putut.
Şi a plecat.
Singură.
Paţaikin... nu a mai spus nimic. Ce putea să mai spună?..
Şi a urmat o perioadă mai tăcută...

(Nikolai niciodată nu a spus ceva bun despre luna iunie şi îi părea rău că Totolina în loc de "aşteaptă-mă şi pe mine" a înţeles "Te vreau! Dar peste o săptămână...")

Comentarii

Trimiteți un comentariu

CELE MAI CITITE FRAGMENTE

Ultima zi din viața lui Nikolai Alexeevik Pațaikin

Ce faci când eşti sec, atunci când eşti doar un perete de care nu se poate agăţa nimic şi sufletul oricât de mult l-ai strivi, nu se lipeşte... (?)  când nu ajută nimic; când simţi cum ţi se prelinge toată carnea sufletului pe podea.. Impasibil. Indiferent dacă cei care îşi fac drum pe acolo te calcă sau te ocolesc.. Eşti instabil emoţional şi aproape că explodezi, dar nu ai peste cine să te reverşi. Râzi isteric la o glumiţă care pe toţi ceilalţi îi amuză (în cel mai bun caz). Caşti gura cât poţi de mult şi te chinui – la fel de isteric – să fii spiritual. Esti singur. Îţi este frică să priveşti în urmă. Acolo, după umăr sunt numai decese. Iubiri moarte, cu ochi migdalaţi, cu mărimi diferite de coapse şi clavicule care au fiecare gustul lor special, inconfundabil. Tot soiul de amintiri care te răvăşesc până la absurditate. Atât de multe mirosuri şi infinit mai multe senzaţii din locurile unde eraţi convinşi că numai voi aţi făcut dragoste. Tot în spatele umărului,
4 comentarii
Citiți mai multe

Totolina și Hipopotamul portocaliu

După o vreme începi să te obişnuieşti cu tine, și parcă nu te mai doare la fel de mult. Spectacolul s-a terminat. Felinarele sunt atârnate acum peste reclame, peste stâlpi din beton şi peste tine. Pentru prima oară, în jurul lor nu mai sunt globuri de musculiţe care să îţi amestece privirea şi nu mai sunt nici fluturi de noapte care să danseze tribal. Lumină albicioasă; atât de apatică încât transformă strada într-un culoar de spital. O maşină scârţâie pe zăpadă şi din depărtare pare a fi un scaun cu rotile. Paţaikin păşeşte uşor pe bordura trotuarului şi deşi înfrigurat teribil nu vrea să ajungă acasă. Îl deprimă. Pereţii lui sunt plini de găuri de la şuruburile care înainte susţineau rafturi. Pereţii lui sunt palizi. (Rafturile au fost cumpărate împreună dar când ea a plecat, au rămas doar urmele. Galbenul şters a fost tot ideea ei; spunea că “oferă spaţiu şi nu e nici alb ca la toată lumea”!). În casă mai e un calorifer care nu dă căldură, dar pe care stau mereu t
2 comentarii
Citiți mai multe

Iubire duminică dimineața

octombrie-noiembrie Noaptea a trecut în viteză. Mici pete de lumină se jucau acum pe podea. Afară, copacii își unduiau ușor crengile dezbrăcate de păsări și se aplecau încet spre pământ. O toamnă arămie invadase orașul. Covoare de frunze roșii împachetau străzile și vântul se ascundea la fiecare colț de clădire. În casă pătrundeau firicele anemice de aer rece pe la geamul uitat întredeschis de aseară. Pe birou - aproape imperceptibil - se auzea ticăitul unui ceas deșteptător care indica ora 10. Paţaikin s-a gândit că ar fi mai bine să nu o trezească imediat pe Totolina care dormea fără zgomot. În bucătărie era rece. Nikolai a pregătit un ceai cu bucăţi de măr copt şi scorţişoară, peste care a turnat o picătură de whiskey şi două cubuleţe de zahăr brun. S-a întors repede în cameră; Totolina se dezvelise în somn şi acum dormea ghemuită într-un colț al patului. I-a aşezat pilota uşor până peste piept şi atunci (ca la un semnal) picioarele ei s-au întins spre capătul patului fă
5 comentarii
Citiți mai multe